Mulți dintre copiii cu autism care au pierdut diagnosticul au beneficiat de intervenție comportamentală intensivă pentru perioade lungi de timp în copilăria lor, a declarat un studiu publicat în luna mai în Journal of Developmental and Behavioral Pediatrics.
Asta nu înseamnă însă că intervenția timpurie garantează recuperarea, susțin cercetătorii. Unii copii care au beneficiat de intervenție redusă cantitativ au pierdut diagnosticul, în timp ce alții care au avut parte de intervenție intensivă și l-au menținut.
Studiul respectiv este primul de acest fel care evaluează istoricul tratamentului celor cu așa-numita „recuperare optimă”. El se bazează, oricum, pe amintirile părinților, care nu sunt neapărat la fel de precise precum datele colectate pe parcursul intervenției aplicate copiilor.
Cercetătorii au avut în vedere 25 de persoane care au pierdut diagnosticul și 34 de persoane diagnosticate cu autism considerat a fi „înalt-funcțional” – altfel spus, cu un coeficient de inteligență mai mare de 77. Participanții la studiul respectiv aveau vârsta cuprinsă între 8 și 21 de ani și au fost grupați în funcție de gen, scorurile obținute la testele de inteligență nonverbală și veniturile familiei.
Spre deosebire de grupul care a manifestat așa-numita „recuperare optimă”, participanții la studiu diagnosticați cu autism înalt-funcțional au înregistrat tendința de a li se fi administrat medicamente antipsihotice sau antidepresive în copilărie, probabil că din cauză că prezentau probleme de dispoziție sau de comportament, susțin cercetătorii.
Specialiștii au confirmat că persoanele aparținând grupului cu recuperare optimă au primit diagnosticul înainte de a împlini cinci ani și l-au pierdut între timp.
În ansamblu, persoanele din grupul cu o recuperare optimă au prezentat încă din copilărie abilități sociale mai bune decât persoanele din grupul cu diagnostic de autism înalt-funcțional, abilități cum ar fi capacitatea de a dezvolta interacțiuni de tipul stimul-răspuns cu cei din jur. În orice caz, participanții la studiu din ambele grupuri au prezentat comportamente stereotipe și probleme de comunicare.
Interesant este faptul că părinții persoanelor care au pierdut diagnosticul de autism și-au împărtășit temerile unui medic pediatru atunci când copiii lor aveau în jur de 17 luni. S-au prezentat, de asemenea, cu copilul la un psihiatru sau genetician atunci când cel mic avea în jur de 26 de luni. Părinții copiilor din grupul cu autism înalt-funcțional au procedat la fel, doar că ceva mai târziu: la 22 și, respectiv, la 44 de luni ale copilului.
Probabil că această consultație medicală de specialitate timpurie constituie diferența esențială dintre cele două grupuri. Mai mult de 80% dintre persoanele care au pierdut diagnosticul au beneficiat de servicii de logopedie și de kinetoterapie înainte de vârsta de trei ani, iar mai mult de 90% dintre ele au frecventat grădinița. De asemenea, au primit săptămânal multe ore de tratament și au beneficiat de servicii de analiză comportamentală aplicată, o metodă de terapie de tip intensiv care vizează limbajul și abilitățile sociale ale unui copil.
Aproximativ 40% dintre participanții la studiu incluși în acest grup au început terapia între 2 ani și 2 ani și jumătate, comparativ cu 4% dintre participanții din grupul cu autism. Doar 48% dintre cei din grupul cu autism au beneficiat de intervenție înainte de vârsta de cinci ani și doar 56% dintre ei au frecventat grădinița.
Intervențiile alternative, cum ar fi dieta fără gluten și fără cazeină și administrarea unor suplimente alimentare, nu au prezentat variații semnificative de la un grup la altul, ceea ce sugerează că acest gen de intervenții nu modifică rezultatele pe termen lung în cazul persoanelor cu autism.
Traducere de Emanuela-Jalbă-Șoimaru
Articolele de știri și de opinie de pe SFARI.org sunt independente din punct de vedere editorial de Simons Foundation.
This article was translated from an original English version published on SFARI.org and is reprinted with permission. You may view the original article, published [27 May 2014], at [http://sfari.org/news-and-opinion/blog/2014/some-who-outgrew-autism-received-early-intense-therapy].