Problema integrării sociale a copiilor cu tulburări din spectrul autist este una de o importanță majoră pentru societatea românească actuală. Dezvoltarea unei societăți incluzive pentru copiii cu dizabilității reprezintă o prioritate.
Primii pași în integrare se fac cu ajutorul unui profesor de sprijin (însoțitor) sau al părintelui care asistă la ore. Acesta este liantul între cadrul didactic, colegi și copil. El este un purtător de cuvânt al copilului, el poate aduce la cunoștința cadrului didactic opțiuni cu privire la îmbunătățirea relaționării cu copilul.
Medierea relației între coleg-copil cu autism în pauze trebuie să aducă beneficii de învățare relațională pentru ambii copii. De asemenea, pentru colegi pot fi folosite alte momente libere ale zilei. În acest timp se pot explica autismul și deficiențele lui și felul cum se poate ajunge la o comunicare eficientă cu copilul autist. Unul dintre aceste beneficii pentru colegi este creșterea toleranței la diversitate.
Orice cadru didactic ar trebui să aibă în vedere faptul că un copil cu autism prezintă deficite la nivelul interacțiunilor sociale, deficite de comunicare și limbaj, dar mai ales bizarerii comportamentale (stereotipii, autoagresivitate). Pentru ca integrarea să fie una de succes, copilul cu tulburări din spectrul autist trebuie să fie înțeles, iubit și privit ca fiind egal în colectivitate, iar cadrul didactic este cel mai în măsură să creeze mediul propice dezvoltării acestuia din punct de vedere social, comportamental și emoțional.
Având în vedere faptul că este posibilă integrarea copiilor cu TSA în învățământul de masă, cadrele didactice trebuie să fie pregătite pentru a răspunde nevoilor acestora. Pentru ca demersul respectiv să fie unul de succes ar fi necesară o abordare mult mai amplă a acestei problematici în cadrul anilor de studiu premergători profesării.
Prezentăm mai jos câteva modalități prin care cadrul didactic poate să vină în întâmpinarea nevoilor copilului cu tulburări din spectrul autist:
- Comunicarea trebuie să fie clară, concretă, constantă.
- Trebuie folosite cuvinte pe care le înțelege copilul; este recomandabilă utilizarea aceluiași cuvânt pentru descrierea aceleiași situații.
- Trebuie folosite propoziții scurte și simple.
- Mimica, gesturile și intonația trebuie supradimensionate.
- Se recomandă utilizarea suportului vizual în comunicare (imagini, pictograme): acesta atrage și menține atenția, reduce anxietatea, concretizează conceptele folosite.
Modalități de diminuare a stereotipiilor
- Să se încerce oferirea unei alternative adaptative cu aceeași funcție – implicarea într-o altă activitate.
- Se recomandă folosirea stereotipiilor pentru învățarea unor deprinderi noi.
În cazul autoagresivității se recomandă ignorarea ei (când comportamentul nu presupune o vătămare corporală gravă) dacă aceasta are un scop manipulant. Dacă are rol de autostimulare, agresivitatea va fi canalizată spre o altă acțiune sau un alt obiect (lovirea unei tobe, alergat). Dacă se menține, sursa comportamentului autoagresiv poate fi una senzorială (disconfort intern).
Mediul copilului autist poate suferi modificări minore doar dacă acestea vor fi introduse treptat și reprezintă o necesitate pentru copil. Fixațiile pe obiecte pot fi reduse prin aceleași metode utilizate și în cazul stereotipiilor. Imaginația poate fi stimulată prin joc de rol, copilul fiind învățat inițial să execute mecanic o activitate. Aceasta va fi descompusă în mai multe acțiuni, ce vor fi însușite treptat de către copil. Pe măsură ce el se obișnuiește cu sarcina, cadrul va fi schimbat (vor fi folosite situații diverse, activitatea rămânând aceeași).
În concluzie, copilul cu autism poate să se dezvolte frumos în cadrul învățământului de masă, un cadru care să nu îi adâncească și mai mult distanța față de normalitate, la o școală/grădiniță în care să nu se simtă agresat de diversitatea stimulilor, care să-și adapteze planul educațional în funcție de nevoile lui fizice și psihice, în care programul să fie bine structurat și puternic individualizat și care să-i ofere posibilitatea de recuperare pe toate ariile de dezvoltare. Într-un astfel de mediu, perspectiva psihologică, cea pedagogică și cea sociologică trebuie să se susțină reciproc și să se întrepătrundă.