Viaţa unui copil autist la grădiniţă

Premiile Antidiscriminare, ediţia I, 2013

Premiile Antidiscriminare, ediţia I, 2013

Discriminarea, umilinţa, negarea şanselor de vindecare, lipsa de toleranţă şi repulsia sunt unele din reacţiile negative pe care le au oamenii atunci când aud de autism. Copiii care suferă de această tulburare sunt stigmatizaţi şi excluşi din grădiniţe şi şcoli, refuzându-li-se cea mai esenţială formă de ajutor.

Societatea românească nu e pregătită nici măcar să supravieţuiască. În aceste condiţii, cum să lupte pentru drepturile unor copii care, până nu demult, erau aruncaţi la marginea ei, ca nişte leproşi? Ştiu că sunt poate prea tranşantă, dar din păcate discriminarea este crudul adevăr. Totul este o luptă, începând cu diagnosticul şi sfârşind cu integrarea într-un sistem oarecare. Totuşi, există şi oameni care luptă pentru drepturile copiilor cu autism şi care ştiu ce înseamnă sacrificiul şi devotamentul.

Au copiii cu autism o şansă reală să se recupereze?

Categoric. Bineînţeles, gradul de recuperare depinde foarte mult de vârsta la care se începe terapia, de forma de autism. Cu cât începi mai devreme, cu atât ai şanse mai mari să-ţi recuperezi copilul. Dar asta nu înseamnă că un copil de 8 ani care începe acum terapia este o cauză pierdută. Dimpotrivă! Se pot face lucruri minunate şi în aceste cazuri, cu condiţia să existe dragoste, răbdare şi energie. În cadrul grădiniţei educatoarea are şi ea un rol foarte important în integrarea copilului cu autism prin activităţile desfăşurate la grupă, prin încurajarea părinţilor acestor copii să se implice în activităţile zilnice ale grădiniţei: prin exerciţii repetate, prin jocuri imitative, copilul autist va reuşi să-şi identifice părţile corpului, să manipuleze jucării mărunte, să sorteze după culoare şi formă. În funcţie de gravitatea sindromului, aceşti copii au nevoie de un însoţitor şi integrarea în grădiniţă se va face gradual.

Familia, prietenii, societatea, ideal ar fi vorba despre un sistem care ar trebui să lucreze pentru ajutarea copiilor. Ei trebuie trataţi exact la fel, sunt egali, au aceleaşi drepturi şi necesităţi ca orice altă persoană. Din păcate, oamenii nu înţeleg asta şi consideră copiii cu anumite dificultăţi, nişte rebuturi sau nişte eşecuri. În ciuda acestor catalogări părinţii grădiniţei noastre au acceptat cu mare uşurinţă aceşti copii şi acest lucru se poate observa din comportamentul preşcolarilor: se joacă împreună, îi acceptă, nu etichetează, le oferă ajutor, îi încurajează să participe la activităţi.

E minunat cât de dornici sunt aceşti copii să meargă mai departe. Viaţa lor e un concurs, o luptă cu ei înşişi. 7, 8 ore de muncă intensă pe zi, terapie ABA, kinetoterapie şi logopedie. Ar trebui să vedeţi cât sunt de solidari aceşti copii între ei şi ce prietenii frumoase leagă, îmbrăţişându-se şi dându-şi jucării. Este şocant cât de conştienţi sunt copii autişti de situaţia lor specială. Cine spune că ei nu ştiu pe ce lume trăiesc, se înşală amarnic.

Îi sfătuiesc pe părinţii copiilor cu autism să nu se ascundă şi să ia atitudine din timp. Să consulte specialiştii şi să înceapă terapia, pentru că doar aşa îşi pot ajuta copilul. Niciun copil nu e pierdut, iar autismul nu este o „boală” sau o „ruşine”. E o realitate care trebuie înfruntată cu mult curaj şi dragoste.

Un răspuns la „Viaţa unui copil autist la grădiniţă

Lasă un răspuns