
Educatoarele, pe lângă specialiştii care lucrează în centre specializate, pot ajuta copilul autist să se integreze în colectivitate
Drumul meu spre cunoaşterea unei altfel de lumi a început în urmă cu câţiva ani la grădiniţa de Sub Cetate. Printre copiii bucuroşi de revederea grădiniţei am zărit un băieţel cu ochi mari, care se legăna de pe un picior pe altul. Privirea lui se refugia într-un tărâm interior, imaginar, iar mâinile micuţe acopereau urechile pentru a le proteja de glasurile vesele din jurul său.
Aşa am aflat despre sindromul numit autism.
Primul meu impuls a fost să spun NU – nu ştiam nimic despre acest sindrom, îmi era teamă de necunoscut şi nereuşită.
Acum, acel băieţel are ochii la fel de mari, dar mă priveşte mereu zâmbind, oriunde ne întâlnim; îmi vorbeşte despre univers şi planete, despre planurile lui de viitor; acum acel băieţel este elev al unei şcoli normale, iar mâinile lui aleargă vesele pe clapele unui pian.
V-am spus această poveste nu pentru că este una cu final fericit, ci pentru a privi mai atent în jurul nostru şi a şterge linia ce împarte lumea în două…
În literatura de specialitate, referirile la acest sindrom sunt sărace sau inexistente.
Educatoarele care încearcă să integreze în grupa de preşcolari copii diagnosticaţi cu autism, întâmpină dificultăţi în găsirea unor metode optime de lucru cu aceşti copii.
Copiii cu autism sunt greu de integrat în colectivitate din cauza unor impedimente ce ţin de comportamentul acestor copii, precum şi de percepţiile eronate în ceea ce priveşte autismul.
Deoarece aceşti copii au un comportament diferit, uneori agresiv, sunt evitaţi de către ceilalţi copii, aceste situaţii conducând în majoritatea cazurilor la izolarea de grup şi la stigmatizare.
Alte bariere în integrarea copilului autist în grădiniţă ar mai putea fi: bariere legate de comunicare (lipsa totală sau parţială a limbajului verbal, lipsa jocului spontan, social specific acestei vârste) sau bariere în ceea ce priveşte interacţiunea socială (lipsa unui limbaj nonverbal, lipsa dorinţei de a comunica cu alţi copii, interesul pentru activitate, pentru un anumit tip de joc).
Copiii cu autism au ritm de învăţare diferit, au nevoie de foarte mult ajutor şi sprijin din partea educatoarei, dar în special de ajutorul unui însoţitor care să participe la activităţile zilnice din grădiniţă şi să se implice efectiv în cadrul acestor activităţi.
Educatoarele, pe lângă specialiştii care lucrează în centre specializate, pot ajuta copilul autist să se integreze în colectivitate.
Jocurile imitative au efect asupra învăţării incluzând dezvoltarea aptitudinilor sociale şi de comunicare a copiilor cu autism cu copiii grupei.
Îmbinarea activităţilor de rutină cu cele de joc furnizează oportunităţi de învăţare naturală a limbajului de către copil, în sensul dezvoltării modului propriu de comunicare ori chiar al deprinderii unuia nou.
Încurajând preşcolarii să accepte în cadrul jocului copiii cu autism, aceştia învaţă reguli sociale, formule de salut, precum şi să recunoască unele emoţii (vesel-trist).
Dacă educatoarea utilizează metode care să încurajeze participarea copiilor cu autism la activităţi, aceştia vor îndeplini comenzi ce presupun o singură acţiune, vor identifica acţiunile în poze, vor identifica obiecte, părţi ale corpului, precum şi unele sunete din mediu.
Implicarea cu seriozitate a educatoarelor în programul educaţional al unui copil autist poate conduce la obţinerea unor efecte pozitive în comportamentul şi priceperile copilului. Rezultatele bune sunt posibile atunci când între educatoare şi copil se stabileşte o legătură afectivă, aceasta putând deschide poarta spre dezvoltarea mentală a copilului.
Educatoarea trebuie să-l înveţe pe copilul autist să trăiască experienţa plăcută, să înţeleagă că întâmplările din jurul lui au o cauză şi că există o soluţie pentru orice.
Ar fi bine